SFÂRȘITUL e un nou ÎNCEPUT

Nu știi de unde vin. Nu știi când vor apărea. Pot fi chiar acum în spatele tău. Simți cum transpirația se scurge încet pe șira spinării. Respirația îți este sacadată. Trebuie să respiri aerul îmbâcsit, doar cât să supraviețuiești. Totul în jurul tău e cufundat în întuneric. Nimic nu trebuie să-ți consume oxigenul și așa puțin rămas. Închizi ochii și aștepți…

Ora 23. Un smog negru-albăstrui se lasă către orașul amorțit. Frunzele îngălbenite și ele parcă de lipsa aerului își trag muribunde răsuflarea. Geamurile, altădată luminate și pline de flori multicolore, zac cu jaluzelele trase, iar orice orificiu este adânc înfundat pentru ca pâcla de aer otrăvit să nu pătrundă în case. Ascunși în spatele pereților fragili ai caselor, oamenii stau ascunși și așteaptă cu speranță în suflet să nu fie ei următorii. Nu știu exact ce i-a lovit. Ceață ucigătoare sau invazie extraterestră pentru exterminarea rasei umane? Orice e posibil. Oamenii sunt îngroziți pentru că nu știu de cine să se ferească. Acei EI, pot fi chiar printre noi. Tot ce știu este că nu trebuie să adoarmă.

Doar o mașină neagră, renegată parcă de cei din jur, încearcă să-și facă din răsputeri loc prin smogul negru ce a invadat orașul. În ea se afla Valentine, medicul de la Urgențe al orașului.  După îndelungi presiuni, carburatorul mașinii cedează și el în fața dezastrului ce pare a nu avea sfârșit. Cu o mască medicală pe față, Valentine abandonează mașina și se cufundă în smoala întunericului nemilos. Preferă să nu se gândească la nimic, ci doar la următorul pas. Smogul ucigaș amestecat cu țipete și ecouri ale unor zgomote nepământene îi îngreunează fiecare pas, ce pare scufundat în nisipuri mișcătoare. Zgomotele nedeslușite ale celor ce-i atacă sunt parcă din ce în ce mai aproape. Par a fi peste tot, dar nimeni nu știa de unde apar. Aerul irespirabil îi pătrunde în nări. Fiecare secundă de respirație e o victorie. Nu știe să discearnă dacă e realitate sau imagini dintr-un film apocaliptic. Zgomotul asurzitor și luminile ce o orbesc o fac să închidă strâns ochii, rugându-se ca totul să se oprească cât mai curând. Un flashback al trailerului filmului science fiction „Beyond Skyline”, cu Frank Grillo, ce-și dorea să-l vadă pe 3 noiembrie, îi străfulgeră mintea. Deschise ochii. Realitatea era însă acolo mult mai crudă.

Beyond-Skyline-mic

Simțea cum totul i se scurge sub picioare, iar respirația îi devenea din ce în ce mai greoaie. Căzută în genunchi, încearcă din răsputeri să se târască pe coate. După calculele ei, nu mai are decât câțiva zeci de metri până la spital. Privirea i se încețoșează. Cu un ultim efort, încercă să privească în sus spre inima răului. Tot ce mai simte e doar o mână ce o prinde în ultima secundă, înainte de a se prăbuși.

Țipetele celor răniți din spital o trezesc la cruda realitate. Nu știe cât a trecut. O oră sau poate o viață de om. Lângă ea, colegul său de tură, David, îi udă necontenit compresele și-i verifică nivelul oxigenului. Luminile pâlpâie în încercarea disperată de a face față generatorului aproape descărcat, până când abandonează lupta și ele. Oamenii țipă de spaimă sau durere. Valentine se ridică și aleargă să-i ajute, cufundată în întunericul total al holocaustului. Explozii puternice zguduie clădirea din temelii. Tentacule imense metalice pătrund înfometate prin găurile căptușite de oameni disperați, fugiți din calea dezastrului.

Smogul ucigaș se amestecă treptat cu frica oamenilor și exploziile surselor de înaltă tensiune. Flama produsă lumină cerul. Atunci Valentine îi văzu pentru prima oară! Erau mulți și puternici. Frica nimicirii finale a rasei umane, îi pătrunse până-n măduva oaselor ca un virus! Încerca însă să sfideze imposibilul în căutarea unei soluții salvatoare.

„Gândește, gândește Valentine! Emoțiile fricii sunt generate de hipotalamus prin instinctul: Luptă sau fugi! Dacă hipotalamusul activează sistemul nervos, acesta produce hormoni de stres, accelerând ritmul cardiac și presiunea sangvină. Astfel, vom consuma mai mult oxigen și nu vom avea nicio șansă de supraviețuire”. Deodată, ca și cum fulgerul revelației îi lumină mintea, se opri din gâfâitul disperării și spuse celor din jurul ei:

-Trebuie să rămânem calmi! Da, instinctele noastre primare ar trebui dominate de raționament.

-Să rămănem calmi? Ți-ai pierdut mințile? Să nu luptam împotriva lor?

-Da, asta vă rog. Gândiți-vă la tot ce ați trăit mai frumos pe aceasta lume. Chiar de ar fi ultimile clipe, în filmul scurt al vieții voastre, gândiți-vă la ce conteaza cu adevărat.

Pe holurile spitalului se așternu liniștea. Țipetele disperării încetau unul câte unul. Amintirile frumoase, cuvintele celor dragi, ce le-au uns sufletul în clipe de cumpănă, își făceau cu greu loc în mințile supraviețuitorilor. Singura luptă era cu cu mintea lor. Nu se mai împotriveau, ci luptau în calea răului nemilos cu bunătate. Cu arma binelui pe care o uitaseră, de multe secole, îngropată sub masca unei societăți mult prea grăbite pentru sentimente simple și adevărate. Timpul părea a fi oprit în loc. Pentru ei, era ÎNCEPUTUL sau SFÂRȘITUL. Încetaseră de mult a calcula distanța inamicului, ci doar își înfruntau frica și instinctul de luptă. Nicio secundă nu au știut că aceasta este arma secretă pentru a-i învinge pe extratereștri. Ei îi puteau simți datorită hormonilor generați de frică. Singura șansă de supraviețuire era să-ți controlezi propria minte.

Se țineau de mână și ascultau liniștea ce se lăsa peste oraș. Zgomotele creaturilor extraterestre își pierdeau intensitatea în depărtare, fiind înlocuite cu jocul stropilor de ploaie ce începuseră să cadă din ce în ce mai curajoși. Clăteau caldarâmul de cenușa vânătă a smogului, iar odată cu ea și mintea celor rămași în viață, minte îmbâcsită de multe frici inutile ce le furaseră bucuria de a trăi fiecare clipă la intesitate maximă. Atunci a fost moment zero al adevărului din viața lor. Printre dărâmăturile spitalului, puteau zări norii luptând cu smogul gros. Îl goneau departe de lumea dezlănțuită. Era o nouă renaștere. Renașterea din cenușă a unei lumi în care nimeni nu mai fugea sau lupta, ci doar trăia prezentul.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2017.

Credit foto: InterComFilmDistribution

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s