Nu rata șapte zile de festival, a șaptea ediție, anul 2017!

13433245_616071261892810_6519089453317977880_o

            Șapte zile și șapte nopți au petrecut!

          Îți sună și ție cunoscut? Așa se terminau multe dintre poveștile copilăriei noastre, visându-ne eroii plăsmuiți din basme milenare precum: „Micuța sirenă”, „Crăiasa Zăpezii”, „Rățușca cea urâtă” sau „Privighetoarea”. Câți dintre noi nu au citit cu nesaț „Legendele Olimpului”? De câte ori nu m-am imaginat prin secolul al V-lea î.Hr., spectator fiind pe coasta dealurilor, acolo unde grecii dădeau primii  glas artei teatrale! Înnegritele cuvinte căpătau viață în mintea mea, iar imaginația lăsa loc continuării reprezentațiilor teatrale într-o formă unică.

          Oare câți dintre noi nu am avut un sentiment unic, admirând Mona Lisa sau Cina cea de taină, creațiile lui Leonardo Da Vinci, dar mai ales beneficiind de pe urma invențiilor celebre, precum becul lui Thomas Alva Edison, undele radio descoperite pentru prima oară de Nikola Tesla sau celebrele sisteme de operare Mac OS, iPod, iPhone şi iPad ce au luat viață datorită viziunii lui Steve Jobs?

          Iar dacă mă gândesc mai bine, numărul femeilor ce ne-au influențat pozitiv prin prisma realizărilor lor de-a lungul istoriei, lista e într-o continuă creștere! Cine nu a auzit de celebra fiziciană și chimistă Marie Curie, singura din lume care a primit două premii Nobel pentru două domenii de știintă diferite? De câte ori nu am admirat frumusețea unică a lui Marilyn Monroe sau creațiile vestimentare ale lui Coco Chanel?

          Există român să nu fi auzit sau delectat cu celebra piesă de teatru a lui Caragiale, „O noapte furtunoasă”? Micuță fiind, mereu mă întrebam dacă numele personajelor Jupân Dumitrache, Veta, Zița, Chiriac erau cele reale ale persoanelor ce contribuiau la inspirația lui Cargiale sau erau doar o mască a omului, ascunsă printre cuvinte. Cât de mult îmi doream să pot fi martorul tăcut și omniscient la acest spectacol unic!

18673271_796562727176995_4370452243404092136_oCHINA-CPAA Theatre Ltd.

Mă întreb și eu acum, ca tot omul: să fie de vină alinierea planetelor, sau pur și simplu inițiativa unor oameni remarcabili de teatru, ce au căpătat o reputație marcantă atât în țară, cât și în Franța, Germania, Austria, Ungaria, Cehia, Slovacia, USA, Luxemburg, Belgia, Bulgaria, Danemarca, Turcia, Albania, Macedonia? Cert este că, uneori, e bine să ai grijă ce îți dorești, deoarece s-ar putea chiar să ți se întâmple cu adevărat! Tot ce pot spune este doar că acești oameni remarcabili au reușit printr-o manieră inedită de exprimare a artei, să reprezinte, prin intermediul statuilor vivante, unele dintre cele mai faimoase personaje ce ne-au marcat istoria și destinul!

  17159075_752594088240526_7528103751726159089_o

      Mărturisesc că nu m-am putut abține să nu dau sfoară în țară despre premiera absolută a celei de-a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Statui Vivante, organizată aidoma celor în povești, șapte zile, timp în care să te bucuri de adevăratul teatru stradal! Le-am spus tuturor că Teatrul MASCA, singura instituție teatrală din România cu profil de gest, pantomimă și expresie corporală, împreună cu două grupuri de creatori de statui vivante din Europa, cei de la Big Names din Viena și cei conduși de Yvonn Hollander din Olanda, organizează un festival unic. Unde mai pui că intrarea este gratuită, fie că ești din București, turist sau doar pur și simplu în trecere prin București.

Big NamesTrupa Big Names, Austria

            Feedback-ul nu a întârziat să apară, extrem de interesant și atractiv.

          -Trebuie neapărat să mergem în acest an la Festivalul de Statui Vivante, mi-a spus buna mea prietenă Bianca.

           -Cu siguranță! Fie că vorbim de commedia dell arte, teatru medieval, marionete mari, living statues, fie că vorbim de actori cu mijloce de expresie foarte diverse: clovnerie, jonglerie, instrumente, step, pantomimă, living statues, mânuire marionete mari de 2 m, dans, cântat live, acrobatie, aceste spectacole întruchipează dorința omului de a omagia frumosul. Fără existența artei, frumusețea manifestărilor umane nu ar fi avut nici chip, nici glas.

          – Pe lângă acest fapt, am un feeling inedit că această ediție va fi unică ! Gândește-te un pic: șapte zile de festival, a șaptea ediție, anul 2017! Cum îți sună? Cifra șapte e numărul omului desăvârșit, pe care nu ar trebui să-l ignorăm! Șapte sunt și culorile curcubeului- ai văzut cât este de frumos când răsare după ploaie? Nu-ți bucură privirea?

          Șapte sunt notele gamei diatonice! Adu-ți aminte cât de frumos dezvăluia Wolfgang Amadeus Mozart secretul muzicii!

          „Muzica, chiar și în situațiile pline de oroare, nu ar trebui să fie un chin pentru urechi, ci ar trebui să le mângâie și să le încânte și în acest mod să rămână mereu muzică.”         18700252_798914136941854_4665609909615277903_n

         -Apreciez extrem de mult faptul că, la ediția din acest an a festivalului, vor fi statui vivante ce îi vor întruchipa: pe marele compozitor Mozart, Chitara va fi redată printr-un mod artistic inedit de Marius Matache, iar Oliver Tungstal ne propune o călătorie în povestea Sunetelor! Exact ce îți spuneam! Șapte e numărul omului împlinit, mi-a spus entuziasmată, cu o privire ce concluziona totul într-o frază. Aș vorbi o zi întreagă despre asta! Hai să vedem cea de–a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Statui Vivante și apoi putem continua discuția cât timp vrei tu!

          O fi cifra șapte un semn de bun augur care indică faptul că această a șaptea ediție ce începe pe 30 mai 2017, timp de șapte zile, va fi cu adevărat magnifică?  Nu putem ști, decât dacă mergem împreună acolo, să-i vedem și susținem pe profesioniștii care lucrează în domeniul statuiilor vivante, ambiționându-se să ne demonstreze ce înseamnă arta pură în adevăratul sens al cuvântului.

          Nu știu cât de mult vă inspiră pe voi aceste semnificații, însă eu mă duc la festival! Pe mine m-au convins artiștii cu profesionalismul lor și vreau să experimentez cu adevărat o ediție epică a acestui festival, deoarece personajele prezentate sunt unice în fiecare an. Vii și tu?

          Când și unde?

      Într-un maraton de șapte zile  ce debutează cu Noapte a statuilor vivante și  se derulează timp de șase zile în trei spații diferite din București: Militari, Parcul Herăstrău și Ferentari, unde este o premieră absolută.

  • 30 mai – Deschiderea Festivalului (Noaptea Statuilor Vivante), Casa Filipescu – Cesianu, ora 20.00
  • 31 mai – 1 iunie – Parcul Humulești (cartierul Ferentari)
  • 2 – 3 iunie – Parcul Crângași (cartierul Crângași)
  • 4 – 5 iunie – Parcul Herăstrău, intrarea din Șoseaua Nordului   („Locul de la Roata mare”)

          Te sfătuiesc să nu-l ratezi! Merită pe deplin!

Credit foto: www.masca.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s