Forta gravitațională învinsă de WOWFIXIT!

          L-am descoperit la Forza Zu București 2016! Prima oară nu ne-am acordat atenție sporită reciprocă, dar ulterior am realizat că nu putem trăi unul fără celălalt! Abia când am realizat cât de necesară era prezența lui în viața mea, i-am oferit importanța adecvată. Avea un nume predestinat faptului că era o proritate în viața mea. Euforia concertului m-a surprins însă, iar dorința de imortalizare a momentelor a început să-mi dea ghes. Cu încredere în forțele proprii, am început activitatea de fotograf cu propriul telefon. Despre atmosferă ce vă pot spune, incendiară, efervescentă și cu o participare în masă, mon cher!  

         Mi-a fost de ajuns un moment de exaltare și telefonul meu a scos toate onomatopeele posibile în libera cădere. Forța gravitațională a lui Newton își făcuse datoria! Da, atunci, pe loc, am înțeles celebra sa teorie, dar și faptul că o folie de protecție nu este îndeajuns pentru pasiunea cu care îmi folosesc eu telefonul! 

Pe loc am avut un sentiment nu tocmai plăcut, însă imediat m-am gândit că trebuie să existe o soluție optimă, astfel încât să mă pot bucura de ritmurile vibrante acordate în Piața Constituției !

         A fost un moment în care am aflat că nimic nu este o simplă coincidență în viețile noastre! Și pentru că eu cred că pentru orice problemă există și soluția aferentă, în cazul meu inevitabilul s-a produs! La intrarea în Piața Constituției primisem pliante, printre care și unul cu wowfixit, pe care le-am colecționat ca o sursa de inspirație în momentele de criză derivată din problemele noastre cotidiene! Sinceră să fiu, a funcționat metoda! Vă sfătuiesc și pe voi, pentru că nu se știe niciodată când soluția problemei se află chiar în geanta voastră.
     Atrasă de caracteristicile tehnice, am cedat ispitei de a da curs unei noi provocări, testând WOWFIXIT, deoarece formele de protecție utilizate până atunci își dovediseră ineficiența.

            Caracteristici
         Produs rezultat din amestecul unui lichid format din siliciu organic la scară nano și titan antibacterian de înaltă calitate.

Avantaje:

Complet invizibil și antibacterian
1.Extrem de rezistent la zgârieturi
2. Reduce radiațiile până la 92,7%
3. Îmbunătățește culorile ecranului (efect HD)
4. Îmbunătățește luminzitatea camerei și a imaginilor
5. Reduce amprentele și petele
6. 99,8% antibacterian
7. Protejează împotriva apei și a umidității (hidrofob)
8. Singura protecție fără bule de aer
9. Duritate până la o scară de 9H
10. Ecologic
11. Durata recomandată pentru protecție – 1 an
12. Ușor de utilizat, întotdeauna cu rezultate dovedite.


       Pe mine Wowfixit m-a convins de calitățile sale. Acum, protecția telefonului mi se pare mult mai eficientă, deoarece duritatea sa este garantată de producător, eficiența antibacteriană sporită și cel mai important, evitarea radiațiilor pe care îl consider un argument relevant al alegerii făcute. Aștept cu nerăbdare următorul eveniment în care să îmi pot desfășura fără griji aptitudinile de fotograf. 
         Tu ai testat WOWFIXIT? Impresia ta contează mult pentru mine, dar și pentru ceilați care încă nu au aflat de beneficiile ultimei inovații în materie de protecție a ecranului telefonului, tabletei sau laptopului lor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s